Mentalitatea, educația, cultura, personalitatea sau chiar relația cu intimitatea influențează profund felul în care un spațiu este locuit și perceput. Unele moduri de viață pun accent pe deschidere, socializare și spații comune ample. Altele caută separare clară între zonele private și cele de reprezentare, mai multă protecție, liniște sau introspecție.
În anumite contexte culturale, casa gravitează în jurul familiei extinse și al întâlnirilor frecvente. În altele, devine un spațiu foarte personal, aproape contemplativ. Ideea de confort este profund diferită de la un om la altul.
Există persoane care se simt bine în spații clare, ordonate, aproape riguroase, și altele care caută atmosfere mai fluide, mai organice și mai puțin controlate. Pentru unii, casa gravitează în jurul bucătăriei și al vieții comune. Pentru alții, centrul real al locuirii se mută spre terasă, bibliotecă, atelier, grădină sau către un spațiu retras, în care liniștea și intimitatea devin esențiale.
De aceea, nu privim locuința ca pe un obiect standardizat sau ca pe o simplă expresie estetică, ci ca pe o formă foarte personală de a trăi. Credem că arhitectura locuirii nu ar trebui să impună un stil de viață sau să oblige oamenii să se adapteze unui spațiu construit în jurul unei imagini ideale.
Sensul firesc este invers: spațiul ar trebui să se nască din viața reală a celor care îl locuiesc — din obiceiurile, valorile, ritmul și felul lor autentic de a fi.Atunci când arhitectura reușește să traducă toate aceste nuanțe într-un spațiu coerent și natural, locuirea începe să devină mai mult decât funcțională. Devine familiară, intuitivă și profund personală.
