Arhitectura apartenenței
Arhitectura nu este, din perspectiva aceasta, doar arta de a produce obiecte construite, ci disciplina care configurează relațiile prin care omul își poate găsi poziția în lume.
Și aici apartenența devine, pentru mine, inseparabilă de arhitectură.
„Sunt aici”
Apartenența nu începe neapărat cu afirmația „acesta este locul meu”.
Cred că începe cu ceva mai elementar:
„Sunt aici.”
Sunt conștient de poziția mea într-un loc.
Iar imediat după ea vine:
„Sunt aici, acum.”
Spațiul și timpul se întâlnesc în experiența corpului.
Poate că aceasta este forma cea mai profundă în care
Orașele viitorului
Timp de decenii, dezvoltarea urbană a fost evaluată aproape exclusiv prin eficiență.
Densitate. Trafic. Randament economic. Număr de metri pătrați construiți. Capacitate de consum. Fluxuri optimizate.
Orașul contemporan a devenit, treptat, un mecanism performant.
Dar performanța nu produce automat apartenență.
Poți construi un oraș impecabil funcțional și totuși
Lumina zenitală. Arhitectura spațiilor care respiră
Există o diferență profundă între un spațiu luminat și un spațiu atins de lumină.
În arhitectură, lumina nu este doar o necesitate funcțională. Este material. Este atmosferă. Este orientare, ritm și emoție.
Iar dintre toate formele de lumină naturală, lumina zenitală are probabil una dintre …